Am ajuns intr-o miercuri seara, dupa un zbor cu Wizzu care nu a fost chiar placut: turbulente si o gramada de tzarani in avion. Ajunsi acasa, Anamaria si Nicu au pregatit un adevarat festin cu aperitive, fel principal si desert, fiecare acompaniate de butelia de vin potrivita. Fructele de mare si vinul au fost laitmotivele serii, seara care s-a prelungit tarziu in noapte la povesti.

Joi, pentru ca vremea nu se anunta nici foarte buna nici rea, am mers intr-o vizita la Lugano. Privit lacul, plimbare pe “faleza”, admirat gajica la plaja, mancat inghetata, chestii de genul asta. Am trecut si prin Fox Town, un shopping center jmecher de unde mi-am luat un ceas de care sunt tare mandru si niste lenjerie Armani (da, ma laud) pt. Teo. Seara s-a terminat la restaurantul La Tradizionale, unde tot fructele de mare au avut castig de cauza. Acolo trebuia sa vina si sefu’ care era si el prin Milano, dar nu a mai ajuns.

Vineri ne-am trezit devreme si am mers la Gardaland, parcul de distractii unde de mult imi doresc sa ajung. Happy-happy, joy-joy, adrenalina, stropit pe atractii, pana s-a luat curentul vreo juma de ora (najpa). N-am fost (si nici nu vreau sa merg) la Disneyland, dar cei care au fost zic ca Gardaland e mai tare. Pe langa montagne russe, mai sunt cinematografe, sali de spectacol, patinoar, si un delfinariu. Dupa Gardaland am fost sa mancam la un restaurant chinezesc in Desenzano. Nici nu se compara mancarea de acolo cu cea de la restaurantele din Cluj (Shanghai, Beijing, Doi Dragoni). Puiul cu ananas era adus intr-o jumate de ananas, puteai alege paste de orez sau soia, etc…

Sambata ne-am trezit tarziu, am frecat-o prin ceva mall-uri, dupa care am mers la Bergamo in vizita. Am aterizat pe Orio al Serio de vreo 4-5 ori, dar niciodata nu am mers in Bergamo. Orasul m-a surprins, este extrem de pitoresc. Are doua zone, Citta` alta (pe o colina) si Citta` bassa. Nu am apucat sa vedem prea multe, a fost doar un teasing pentru a ma face sa revin sa vizitez cum trebuie orasul. Seara am mancat in casa, unde Anamaria si Nicu au gatit in timp ce eu ma dadeam pe net ca un drogat in sevraj. Din nou s-a baut mult vin, iar la sfarsit ne-am delectat cu Limoncello, astfel incat duminica de-abia ne-am trezit sa ajung la aeroport.

Vacanta la Milano (vorba vine Milano, ca nu m-am plimbat deloc prin oras) a fost scurta dar faina. Compania a fost placuta, si astept un bis asap

Poze pe Facebook.

Activitativitatile au fost pe toate gusturile: baut, foc de tabara, baut, gatit, baut, fotbal, volei, baut, jump-start si impins masina mea, baie in Tarnita, baut, Fool’s Golg la proiector, baut.

Cateva poze, pe Facebook.

Vineri dimineata am plecat plini de entuziasm (cascand mereu) si cu o ora intarziere spre Salciua. La un mement dat ne-a zis Victor ca ar fi bine sa ne sunam acum rudele si prietenii, ca peste 2-3 kilometrii vom ramane fara semnal. Si chiar asa a fost. Tot weekendul nu am avut nicun mijloc de comunicare, deoarece nu stiam sa semnalizam cu fum. Ajunsi la fata locului, o casa batraneasca dar bine intretinuta, ne-am apucat de primul task: schimbarea boilerului. Cel vechi crapase peste iarna, iar cel nou era produs de aceeasi firma si ar fi trebui sa se potriveasca perfect. Cu exceptia suportului de prindere, care a necesitat mutarea holsuruburilor, chiar s-a potrivit perfect.

Bucurosi de reusita noastra, am dat pe gat o bere si am plecat spre Huda lui Papara. Despre pestera si arealul comunei Salciua a facut un reportaj Cristi Tabara, el fiind de loc din zona. Mare gresala. Mare-mare gresala. Pe dealuri erau mai multe masini cu numar de Cluj decat vaci la pascut. Asa cum era de asteptat, manasturenii care n-au mai incaput in Faget si au venit la Salciua nu ierau iubitori de munte, aer curat, natura,, relaxare, ci cocalari manelisti. Doi tipi care toata viata si-au antrenat bicepsii in detrimentul sinapselor s-au gandit sa sara in apa din pestera, a carei temperatura nu depasea 10 grade. Toate astea ca sa impresioneze doua pitzipoance, una cu tzatze buuuuuuuune, alta mai grasunica. Deranjati vizual, auditiv si olfactiv de hoarda de rromani, ne-am intors acasa, la mici, slana, ceapa, si alte bunatati.

Surpriza a venit cand unul din robinetele de la boiler s-a crapat. Aunci ziua de 1 mai si-a casigat numele de muncitoresc… In timp ce ma chinuiam cu Vic sa gasim o solutie sa aiba fetele dus, ele barfeau linistite. Au intors pe toate fetele arhitectura, profesorii, colegele, prietenele, prietenii si alti cunoscuti. Intr-un final s-au apucat sa formeze micii, si trebuie recunoscut ca ambele se descurca de minune cu carnea-n mana. Noi am desfacut aproape toata instalatia pentru a improviza ceva. Solutia la care am ajuns a fost sa desfiintam apa de la WC, dar pana la urma am reusit sa adaptam ceva si acolo. Asa ca, pe seara, transpiorati dar mandrii de reusita am papat gratare. Seara s-a continuat cu o canasta si o sticla de feteasca neagra. Asa cum era de asteptat, noi am castigat. Sic-sic! Chiar daca va doriti asta, n-o sa povestesc ce s-a intamplat dupa ce ne-am bagat in pat…

Sambata, dupa un mic dejun (pe la ora 1) ardelenesc (slana, ceapa, usturoi, rosii, cas, kaiser, palinca) am mers in spatele pesterii, unde e o cascada frumoasa. Ajunsi acolo am gasit un grup de turisti care se pregateau sa plece. Am fost placut impresionat ca au strans toate gunoaiele intr-un sac. Dar, cum taranu-i tot taran, nu au luat sacul de gunoi sa-l duca la un tomberon, ci l-au depozitat gratios intr-o sura. Era sub demnitatea lor sa bage in portbagajul rablei gunoi. Gunoaiele doar stau pe scaune si bancheta din spate… Impreuna cu Alexandra ne-am montat trepiedele si am tras o serie de poze, dezlantuindu-ne apucaturile fotografice.

Duminica doar am lenevit, gandindu-ne cu groaza ca trebuie sa plecam, sa ne intoarcem in “civilizatie”, sa incepem o noua saptamana de lucru… Cateva poze din mini-vacanta aici.

Surpriza cea mai mare a fost cand am vazut apartamentul, care de fapt era doua apartamente. Aveam doua apartamente pe palier, fiecare cu living dormitor si baie, iar unu dintre ele avea si bucatarie (aproape) complet utilata. Nu erau destule vase, dar ne-am descurcat. Familia care avea apartamentul avea si vaci. In fiecare dimineata primeam o cana de 1L de lapte, iar la sfarsit n-au vrut sa ne ia bani pentru lapte. Aveau si o catelusa tare draguta pe care o chema Luna. Venea mereu sa cerseasca mai mult afectiune decat mancare.

Autostrada Salzburg-Innsbruk trece prin Germania. O idee buna pentru evitatea cozilor de la nodul ce leaga Innsbruck, Salzburg si Munchen este iesirea de pe autostrada la Bernau am Chiemsee si reintrarea la Niederndorf. Drumul pe national trece prin localitati si nu se poate merge foarte tare, dar peisajul e superb. Drumul trece prin Aschau im Chiemgau de unde se vede un castel ce ar merita vizitat vara. La intoarcere am avut parte de ninsoare abundenta, peisajul fiind exceptional.

In loc sa tina o predica ce putea deveni plictisitoare, preotul a chemat in altar copiii din biserica si le-a pus intrebari legate de craciun. A inceput cu “a cui zi de nastere e azi?”, continuand cu intrebari prin care sa ii faca pe copii si pe adulti sa inteleaga ca sarbatoarea craciunului nu e legata de cadouri ci de nasterea lui Isus. O astfel de predica e interesanta deoarece copii spun lucruri traznite (parafrazand emisiunea lui Iantu). La un moment dat preotul a intrebat ce cadouri si-ar dori Isus de ziua lui, iar unul dintre copii a raspuns “to stop global warming”. Intreaga biserica a izbucnit in ras si in aplauze. La sfarsit, un copilas l-a intrebat pe preot “what’s Santa got to do with christmas?”. Preotul i-a explicat, si in acest fel predica a avut un efect mult mai mare decat una citita de pe o foaie de hartie. A fost interactiva si a reusit sa le explice copiilor (si nu numai) ceea ce nu intelegeau.

Al doilea lucru care mi-a placut a fost legat de impartasanie. Cei care nu erau catolici, nu voiau sau nu puteau sa se impartaseasca aveau posibiliteatea sa mearga la preot cu bratele incrucisate si primeau o binecuvantare. In plus, preotii erau ajutati de persoane care puteau impartasii, inclusiv femei de culoare

Enervnt mi s-a parut cs in St. Paul’s Cathedral nu se puteau face fotografii. In majoritatea bisericilor e interzis fotografiatul in timpul liturghiei, dar aici era interzis tot timpul. Probabil e o masura de a obliga oamenii sa cumpere albume si vederi. In plus, cea mai inalta galerie din cupola (din care se vedea cel mai bine Londra) era inchisa dar pretul biletului nu era redus…

Dupa aceea am mers in Centraal Station sa ne lasam bagajele. Dulapioarele de bagaje costau 7 euro (spre deosebire de Dortmund/Duisdorf unde costau 5/4 euro) si nu se putea plati decat cu cardul. Odata lasate bagajele, fiecare a mers in treaba lui. Eu m-am dus la Nemo sa-mi iau un ou de dinozaur (o sa fie un articol curand legat de acel ou). Iau oul, si dupa o ora de mers pe jos ajung in centru. Mai cumpar suveniruri, ma plimb, si la un moment dat o biciclista nebuna (ca toti biciclistii din Amsterdam) imi loveste oul si il sparge. Cu inca un drum pana la Nemo a trecut timpul cat il aveam de pierdut pana la plecare.

Trenul, un Intercity Express, mergea fara zgomot sau vibratii desi “zbura” cu 160 km/h. In Duisdorf am inceput sa imi schimb parerea despre nemti. Trenul a intarziat destul de mult si era atat de plin incat si pe coridirul dintre vagoane se statea in picioare. Hotelul impreuna cu mancarea ieftina si foarte buna au mai spalat din rusine…

Marti totul a mers bine pana cand pilotii ne-au anuntat ca in Cluj e ceata si asteptam o ora. Daca nu se ridica ceata, urmau sa ne duca la Timisoara si Tg. Mures. Din fericire dupa fix o ora cat e intarzierea standard la WizzAir, ceata s-a ridicat la Cluj si am decolat. Ajunsi acasa, toata lumea mi-a zis ca a fost perfect cenins cerul, inclusiv in Sanicoara…

Asa s-a terminat aventura la Amsterdam. 10x Marius

Duminica a fost o zi linistita. O parte au mers la muzeul figurilor de ceara, iar restul ne-am plimbat prin oras, facand mai multe poze de grup. Plimbandu-ne aiurea pe stradute am dar de un irish pub si am intrat sa bem o bere, Guinness bine inteles. Nimic nu se compara cu gustul amar de orz prajit si spuma de bere amestecata cu nitrogen.

Cand ni s-a facut foame am gasit un restaurant dragut aproape de Dam Square. Aici ne-a intampinat cea mai frumoasa chelnerita pe care am vazut-o vreodata. Dupa masa ne-am regrupat si am facut o plimbare cu vaporasul pe canale. Din pacate pozele nu au iesit foarte bine, si nu ilustreaza atmosfera romantica. Capitanul, pe langa explicatiile necesare si istoria locurilor pe care le vedeam, ne-a zis si un mic ghid de supravietuire in Amsterdam:

• Trebuie avuta mare grija la biciclisti. Majoritatea sunt (sin)ucigasi.
• In cartierul rosu nu ai voie sa fotografiezi. Risti sa ramai fara aparat si sa o si iei pe cocoasa.
• Daca bei ceva sau fumezi marijuana si ai chef de distractie in cartierul rosu, trebuie studiezi atent marfa. E posibil sa o alegi pe Maria, si cand intrii sa ai surpriza ca e Mario.
• Nu trebuie sa iti fie frica de olandeza. E o limba, nu o boala.

A urmat iesirea la bere. Am ales un bar care cu o seara inainte era plin datorita unui festival de degustat bere. Cum duminica seara olandezii se odihnesc pentru o noua saptamana de lucru, am gasit si noi loc. Aproape toata berea era neagra si costa 2.5E un pahar de ~250ml. O chelnerita, ca carei sef a tinut sa precizeze ca e belgiana (olandezii si belgienii se iubesc ca ardelenii si oltenii), a ghicit ca suntem romani din doua iteratii. In prima faza ca suntem din Europa de est, dupa aia a ghicit si tara.