Archive for September, 2009

prima casa

Tuesday, September 29th, 2009

Incepand de azi sunt fericitul (si indatoratul pe 30 de ani) proprietar al unui apartament cumparat prin programul Prima Casa. Prima oara cand am auzit de program am fost foarte neincrezator. Il credeam o simpla bula electorala (nu mi-am schimbat parerea: are un puternic caracter electoral) si nu speram sa se dea mai mult de 2-3 case sub ochii mass-mediei.

Dosarul meu a fost al 680-lea dosar aprobat de fondul de garantare, si pana la alegeri cred ca o se mai aprobe cel putin atatea. Cea mai mare problema legata de acordarea creditului au generat-o bancile, nu fondul. Bancile mari au luat dosare de la oameni, pentru PR, dar nu au inaintat dosarele la fond amanand clientii pe diferite motive. Cand si-au definitivat procedurile interne, au trimis buluc dosarele blocand activitatea fondului. Chiar si asa, dosarul meu a stat la aprobat doar 4 zile lucratoare dar a facut pe drum doua saptamani…

Bancile au anuntat fondului de garantare un plafon de creditare, l-au facut si public, dar dupa aceea si-au dat seama ca nu e prea rentabil si nu acorda prea multe credite. Unele banci iti zic asta in fata, altele iti baga bete in roata cu proceduri greoaie, cu cerut tot cate un act pe saptamana, etc.

Pentru cei care mai spera sa primeasca un credit prin acest program, aici sunt costurile pentru un credit la valoarea maxima de 60.000 eur. Unele costuri pot sa difere de la o banca la alta, dar sunt utile pentru a-ti face o idee:

  • Avans 5%: 3.000 eur;
  • Evaluarea apartamentului: 400 lei;
  • Antecontract de vanzare-cumparare: 150 lei;
  • CF de informare: 20 lei/bucata (depinzand de operativitate, trebuie 2-3 bucati);
  • Trei rate de dobanda ce se blocheaza in cont pana la sfarsitul perioadei de creditare: 700 eur;
  • Comision de 0.37% pe lunie sep-dec 2009: 300 lei;
  • Taxe notariale la incheierea contractului de vanzare-cumparare: 4.000 lei;
  • Asigurarea locuintei: 110 eur/an;
  • Comision bancar de transfer din contul cumparatorului in al vanzatorului daca sunt la banci diferite: 160 eur;
  • Comision publicare arhiva electronica: 50 lei;

Dupa toata cheltuiala asta, poti zice ca esti proprietar!

retzicle bin

Sunday, September 27th, 2009

O reclama mai veche de la Altex care imi place destul de mult. Oricat am incerca sa intergam tiganii in societate (si oricat ar mulge ONG-urile care se bat cu pumnu-n piept ca fac ceva) tinagu’ tot tigan ramane. Si-au construit palate cu zeci de camere dar dorm toti in hol impreuna cu caii. Li s-au dat case facute din fonduri europene, au facut foc din tamplarie si mobila…

Get the Flash Player to see this player.

ci sei tu

Thursday, September 24th, 2009

Nek – Ci sei tu

Get the Flash Player to see this player.

how to reset the root pasword (openSUSE 11)

Monday, September 21st, 2009

Well, shit happens. You’ve lost your root password, you’re not a GOD any more. Don’t worry, in three simple steps you can reset the root password.

First, reboot the machine. When it starts choose the normal boot menu from the list, and in the Boot options type:

init=/bin/bash

It will start in a privileged mode, where you can change the password:

(none):/> passwd
Changing password for root.
New Password:
Reenter New Password:
Password changed.
(none):/>

Presto, you’re done!

mi manchi

Monday, September 14th, 2009

Andrea Bocelli – Mi manchi

Get the Flash Player to see this player.